În 2020 debuta primul smartphone din seria FE (Fan Edition) din portofoliul Samsung. Vorbim despre Galaxy S20 FE care a sosit atât într-o versiune 4G LTE, cât și 5G, un model foarte apreciat, inclusiv în România. Deși nu credeam că mai ajunge, a debutat și succesorul său sub forma modelului Galaxy S21 FE 5G în luna ianuarie a acestui an. Azi aflăm că Samsung lucrează și la o variantă 4G a acestuia chiar mai accesibilă întrucât ar avea la interior un CPU lansat în urmă cu un an. Detalii avem mai jos.
Având în vedere că tot mai multe telefoane aduc conectivitate 5G, credeam că Samsung nu va lansa o variantă 4G pentru Galaxy S21 FE. Cu toate acestea, iată că ea ar sosi, iar specificațiile telefonului au ajuns recent pe web. Conform publicației Galaxy Club, terminalul ar fi cunoscut după numărul de model SM-G990B2 și a primit recent certificarea Bluetooth SIG.
În plus, telefonul a fost listat de mai multe magazine online din Belgia și Olanda în ultimele ore, fiind dezvăluit astfel CPU-ul aflat la interior. Ar fi vorba despre Qualcomm Snapdragon 720G, un cipset ce se află și la interiorul popularului model midrange Galaxy A52, lansat anul trecut. Clar vorbim despre o performanță mai scăzută în acest caz față de cea oferită de Galaxy S21 FE 5G, dar dacă zvonurile se dovedesc a fi reale, noul model ar putea fi mult mai accesibil față de actuala variantă.
Listările dezvăluie și faptul că telefonul ar aduce un display de 6.4 inch în diagonală, AMOLED, cu rezoluție Full HD+ (1080 x 2340 pixeli), 8 GB de memorie RAM și 256 GB de stocare. Ar rula Android 12 din fabrică și ar aduce o baterie de 4500 mAh. În plus, ar avea cameră selfie de 32 MP, iar în spate s-ar afla un setup triplu ce include un senzor principal de 12 MP, unul ultrawide de 12 MP, dar și unul de 8 MP (posibil Bokeh). Specificațiile sunt similare deci cu ale variantei 5G, doar CPU-ul urmând a fi puțin mai slab.
Conform zvonurilor, telefonul ar putea debuta mai repede decât ne-am putea aștepta, având în vedere că a fost deja listat de câțiva retaileri europeni.