Până acum anul 2018 ne-a adus și lansarea unor smartphone-uri de gaming interesante, câteva exemple fiind Xiaomi BlackShark, ZTE Nubia Red Magic sau ASUS ROG Phone. Acest segment nou de produse a atras și atenția celor de la Samsung aparent, companie care nu exclude posibilitatea lansării unui astfel de terminal cu performanțe deosebite în materie de gaming undeva în anii următori.
Vestea vine sub forma unui leak din partea utilizatorului de Twitter @MMDDJ_ și la prima vedere pare a fi mai mult o speculație decât o informație credibilă. Practic observând ce se întâmplă pe piață orice producător din lumea smartphone ar putea opta la un moment dat pentru lansarea unui telefon de gaming, mai ales că publicul pare încântat de asemenea dispozitive.
Ne putem aștepta ca pe viitor nu doar Samsung să vină cu produse de genul, ci și alte companii precum Nokia, Huawei sau de ce nu chiar Sony. Pentru moment în cazul sud-coreenilor de la Samsung nu am văzut nici un brevet care să facă aluzie la un telefon de gaming, dar niciodată nu este prea târziu.
Într-o altă ordine de idei, același leaker care a dezvăluit informația de mai sus afirmă că smartphone-ul pliabil cunoscut până acum drept Galaxy X s-ar putea lansa sub o altă denumire.