După ce am aflat detalii despre procesorul de flagship Exynos 2200 şi anume că ar putea să nu fie gata la timp, acum aflăm şi alte detalii despre cipseturi viitoare Samsung. Compania sud coreeană a anunţat recent că va folosi inteligența artificială pentru a crea cipuri.
Samsung va folosi tehnologia DSO.ai de la Synopsys pentru următoarea generaţie de procesoare Exynos. Synopsys este unul dintre cei mai mari furnizori de software pentru designul de cipuri şi e prima companie care aduce la nivel comercial AI-ul pentru design de procesoare. Un cip ia naştere după ce designul circuitelor sale integrate este finalizat de către o echipă de ingineri. Apoi urmează etapă de layout şi routing, pentru a stabili amplasarea fiecărui tranzistor şi modul în care se conectează aceştia.
Cipurile moderne au miliarde sau zeci de miliarde de tranzistori, deci designul, layout-ul şi testarea necesită 20-30 de săptămâni. Există 10 la puterea 90.000 de posibilităţi şi alegeri legate de aceste cipuri şi toate luând în calcul 3 aspecte: performanţă, consumul şi spaţiul ocupat. DSO.ai intervine aici, cu o abordare similară cu AlphaZero, un AI legendar care a bătut mari campioni la jocuri Go şi şah. El se antrenează jucând cu el însuşi, iar DSO,ai învaţa să ia decizii ideale printr-un flux uriaş de date generat de un computer.
Încearcă toate designurile posibile de cipuri într-o perioadă mai scurtă de timp. Synopsys afirmă că acest tool a dus la creşterea frecvenţei cipurilor cu 18% în unele cazuri, la reducerea consumului de energie cu 21% şi a scurtat munca inginerilor de la 6 luni la 1 lună în unele cazuri. În plus, AI-ul continuă să înveţe şi devine mai bun. Şi Google şi NVIDIA lucrează la propriile soluţii AI pentru cip design.
Pe fondul crizei globale de cipuri, un astfel de tool este binevenit, dând naştere eventual şi la cipuri care să fie mai uşor şi mai puţin costisitor de produs.