Recent au debutat cele mai importante smartphone-uri pliabile din portofoliul Samsung și anume Galaxy Z Fold6 și Z Flip6. Zvonuri ajunse în online în urmă cu câteva săptămâni ne spun că nu vor fi singurele terminale pliabile lansate de către Samsung în 2024. Se pare că se află în pregătire un așa-zis „Galaxy Z Fold6 Ultra” sau „Galaxy Z Fold6 Slim” (numele nu e încă bătut în cuie). Acesta ar fi mai ușor, mai subțire, dar nu ar avea suport pentru S-Pen. Ei bine, pare că lansarea acestui telefon ar putea avea loc undeva în luna octombrie. Mai jos am detalii.
Conform ultimelor informații ajunse pe web, vorbim de fapt despre un telefon ce va debuta doar în China și Coreea de Sud, cel puțin pentru moment. Lansarea ar avea loc în luna octombrie și ar fi un succesor pentru Galaxy W24. Nu e clar dacă numele „Galaxy Z Fold6 Ultra” sau „Slim” va fi folosit pentru o eventuală variantă globală. În teorie, în regiunile menționate ar trebui să fie cunoscut drept „Galaxy W25”.
Acest nou model ar primi o talie mai redusă față de varianta de bază Galaxy Z Fold6. S-ar apropia de 10mm în formă pliată, ceea ce înseamnă că va rivaliza cu modele precum HONOR Magic V3, respectiv Xiaomi MIX Fold 4. Chiar dacă Samsung va reuși să reducă talia, se va face un compromis important. Astfel, pare că display-ul nu va suporta interacțiunea cu un stylus S-Pen.
Momentan sunt puține informații ajunse pe web, deci nu știm încă dacă zvonurile se vor adeveri. După cum spuneam mai sus, nu e clar dacă vorbim despre un model comercializat exclusiv în China și Coreea de Sud sau dacă va sosi la nivel global.