Campania de leak-uri Samsung Galaxy S9 a debutat oficial de ceva vreme și am tot auzit informații despre noul telefon, inclusiv faptul că acesta va avea parte de un preview la CES 2018. Lansarea este pregătită pentru luna martie și până atunci avem parte de scăpări peste scăpări.
De exemplu astăzi aflăm că sud-coreenii vor apela la un producător taiwanez pentru un nou scanner de amprente destinat flagship-ului din seria Galaxy S. Astfel iese la iveală posibilitatea ca scanner-ul de amprente să vină cu ceva schimbări în materie de formă, mărime sau chiar abilități de citire a amprentelor.
Veștile de față sosesc din partea publicației coreene ETnews care mai afirmă și faptul că actualul distribuitor de senzori de amprente este în pericol de a-și pierde afacerea, acesta fiind probabil și motivul pentru care Sammy colaborează cu alt producător. Nu știm cine este acesta dar sperăm ca actualizarea soluției de securitate să aducă și ceva upgrade-uri de funcționalitate și nu doar la nivel de look.
Randările anterior sosite ne dezvăluiau că acest scanner este plasat chiar sub camera duală, într-o zonă mult mai ușor de accesat de către utilizatori.