Scriam zilele trecute că Samsung a oferit mult prea puţine detalii despre camerele de pe Galaxy S8 şi S8+. În mare e o cameră similară cu cea de pe S7, doar că acum am aflat şi provenienţa senzorilor săi. Sony ar fi ca de obicei furnizorul de bază.
Se pare că ambele flagship-uri noi au senzori Sony IMX333 la bord şi mai interesant e că acest tip de senzor nu a fost anunţat oficial de Sony sau inclus în portofoliul oficial. E posibil ca japonezii să îl fi produs special pentru Samsung. Anul trecut Galaxy S7 şi S7 Edge foloseau fie senzori Samsung ISOCELL fie pe cei Sony IMX260. Informaţiile despre dotările lui S8 vin din aplicaţia AIDA64, pe care o mai folosim şi noi la recenzii uneori.
Ca şi anul trecut ,alternativa la IMX333 e variantă proprie Samsung, deci unele modele S8 vin cu cameră Samsung şi altele cu camera Sony. Captura selfie se realizează pe bază de cameră de 8 MP cu tehnologie Sony (IMX320) sau Samsung din nou. Pentru cei care se întreabă, senzorul principal produs de Samsung este S5K2L2, deci o variantă upgradata de S5K2L1 de pe S7.
Rămâne să testăm şi capacitatea noilor camere de îndată ce vin telefoanele la test. Între timp găsiţi mai sus câteva fotografii făcute ieri la debutul local cu camera lui S8.