Se pare că am cam încheiat cu lansările de flagship-uri pentru anul 2024, așa că privim deja spre 2025. Primul debut important al anului viitor va fi seria Galaxy S25, programată pentru ianuarie. Scăpările despre aceste modele au început deja de ceva vreme, iar acum vedem Galaxy S25 Ultra în testele GeekBench.
Samsung va anunța cel mai probabil modelele Galaxy S25, S25+ și S25 Ultra în ianuarie 2025. S25 Ultra va veni echipat cu procesorul Snapdragon 8 Gen 4, CPU care urmează să fie lansat oficial în octombrie 2024. Acest procesor a reușit să depășească Apple A18 Pro în lupta directă, conform scorurilor GeekBench 6. Telefonul testat dispune de 12 GB RAM și pare să fie versiunea pentru SUA, cu un CPU tactat la o frecvență mai mare decât alte telefoane cu Snapdragon 8 Gen 4. Benchmark-ul confirmă că Galaxy S25 Ultra rulează Android 15.
Scorurile obținute sunt impresionante: 3069 de puncte în testul Single Core și 9080 în testul Multi Core. Deși la Single Core, Apple A18 Pro de pe iPhone 16 Pro Max obține un scor similar, la Multi Core Samsung S25 Ultra este superior cu 18%. Ca o comparație, Galaxy S24 Ultra obținea în jur de 2300 de puncte la Single Core și aproximativ 7000 la Multi Core.
Snapdragon 8 Gen 3 continuă să fie competitiv și deja depășește Apple A18 Pro în testele GPU, precum 3DMark Wildlife Extreme. Până acum, scăpările despre Galaxy S25 Ultra menționează interfața One UI 7.0, funcții noi bazate pe AI Galaxy și un design nou, cu colțuri mai rotunjite. Camera principală va avea 200 MP, completată de o cameră ultrawide de 50 MP, o cameră telephoto de 10 MP și o cameră selfie de 12 MP, destul de similare cu cele de pe S24 Ultra.
De asemenea, va avea o baterie de 5000 mAh cu încărcare la 45W și un ecran AMOLED ce crește ușor de la 6.8 inch la 6.86 inch, cu margini și mai subțiri.