Samsung urmează să lanseze o nouă serie de telefoane flagship mai curând decât ne-am aștepta. Conform zvonurilor, compania sud-coreeană ar putea anunța noile modele mai devreme, până la finalul acestui an. Așteptăm o tripletă ce va include modelele Galaxy S23, S23 Plus (sau Pro) și S23 Ultra. Ultimul model menționat ar fi camera-phone-ul companiei din 2023 și se vehiculează că va aduce un senzor foto principal de 200 MP. Tipster-ul Ice Universe a oferit recent câteva detalii cu privire la calitatea foto adusă de acest telefon.
Conform tipster-ului, acest senzor de 200 MP va aduce îmbunătățiri majore în cazul capturii low-light. El spune că această cameră este atât de bună încât Galaxy S23 Ultra ar putea aduce cel mai mare upgrade la nivel de captură foto din istoria Samsung. Totuși, sunt doar zvonuri momentan, deci rămâne de văzut dacă telefonul chiar va reuși să livreze ceea ce vehiculează tipster-ul.
Ice Universe mai spune că Galaxy S23 Ultra va aduce îmbunătățiri și pe partea de zoom. Deși hardware-ul ar rămâne neschimbat față de versiunea actuală, Galaxy S22 Ultra, Samsung ar fi reușit să îmbunătățească algoritmii care se bazează pe inteligența artificială. Acesta ar fi secretul pentru niște fotografii mai clare atât în low-light, cât și în cazul celor cu zoom. Se vehiculează că vom primi un senzor periscopic similar cu cel regăsit pe Galaxy S22 Ultra însă, care va aduce zoom optic de până la 10X și unul digital 100X.
Vă reamintesc că Samsung a lansat odată cu actualizarea la One UI 5 (Android 13) noi aplicații care îmbunătățesc captura foto în cazul seriei Galaxy S22. Este vorba despre Camera Assistant și Expert RAW. Există acum chiar și opțiune Astrophoto care te ajută să capturezi cerul înstelat în doar câteva minute. Detalii despre aceste opțiuni găsești aici.
Revenind la Galaxy S23 Ultra, el ar aduce, conform zvonurilor, un CPU Snapdragon 8 Gen2. Nu e încă clar dacă compania sud-coreeană va mai lansa modele cu CPU Exynos momentan. La capitolul design nu ar impresiona, urmând să adopte un aspect similar cu al variantei actuale. Urmează să primim și baterie de 5000 mAh, însă alimentarea s-ar realiza la doar 25W pe fir. Rămâne însă de văzut câte dintre aceste zvonuri se vor adeveri.