Ca și cum numărul de noi dispozitive pregătite de Samsung pentru perioada următoare nu ar fi destul de mare, acum apare în ecuație și un nou telefon numit Galaxy S20 Lite. Ce-i drept, zvonurile asociate acestui smartphone au început să-și facă apariția online acum câteva săptămâni când aflam și despre posibilitatea ca numele oficial să fie Galaxy S20 Fan Edition și să debuteze în octombrie. Recent am aflat câteva dintre dotările sale hardware iar acum apare și într-un benchmark.
Este vorba despre GeekBench, acolo unde Samsung Galaxy S20 Lite apare menționat sub numele de serie SM-G781B care și-a mai făcut anterior apariția online, semn că într-adevăr avem de-a face cu un nou Galaxy S. Ce mai aflăm din listarea de față este că telefonul are procesor Snapdragon 865 la bord, 6 GB RAM și că rulează din fabrică sistemul de operare Android 10.
Se așteaptă ca telefonul să ne aducă și interfața One UI 2.5, dar și o cameră foto triplă sau poate chiar quad în spate. Cel mai probabil se păstrează și carcasa din policarbonat și e cazul să ne așteptăm la o baterie generoasă de 4500 - 5000 mAh cu alimentare rapidă la 45W. Modelul de anul trecut intitulat Samsung Galaxy S10 Lite a făcut o impresie plăcută la testele noastre, oferind performanță peste S10 cel standard și asta la un preț mai bun.
În momentul de față, S10 Lite costă 1.939 lei folosind codul QUICK202 în coșul de cumpărături aici!