Samsung Galaxy P30 este certificat de către TENAA; Nu are scanner de amprente în ecran

417 ori
<b>Samsung Galaxy P30 este certificat de către TENAA; Nu are scanner de amprente în ecran</b>Multe zile am trăit cu impresia că primul smartphone Samsung cu scanner de amprente integrat în ecran va fi Samsung Galaxy P30, asta cel puțin până când un leaker chinez ne-a dezvăluit că nu va fi cazul unei asemenea componente pe

O bună vreme am trăit cu impresia că Samsung Galaxy P30 (SM-G6200) va fi primul smartphone al sud-coreenilor cu scanner de amprente integrat în ecran, asta până când un leaker din China ne-a dezvăluit că nu va fi vorba despre o asemenea dotare aici. Am aflat că telefonul va sosi cu dotări high-end la un preț mai accesibil decât cel practicat de Samsung pentru alte produse premium din portofoliu.

Galaxy A6s

Astăzi grație unei certificări TENAA avem ocazia să vedem fotografii reale cu acest telefon ce inaugurează gama P, smartphone care la capitolul design se aseamănă cu modele precum Galaxy A8 Star, sau A9 Star. Avem parte de o carcasă unibody cu ramă metalică și spate din sticlă, spate unde regăsim o cameră duală plasată vertical în colțul din stânga și un scanner de amprente sus central.

Din păcate aici se opresc detaliile pentru că această listare din partea autorității chineze nu dezvăluie și specificații. Totuși, dacă ținem cont de speculații, atunci acest smartphone ar trebui să ne aducă un procesor Snapdragon 845, 4 sau 6 GB RAM și 64 sau 128 GB de stocare flash. O baterie de 3300 - 3500 mAh nu este exclusă și vom avea parte și de un ecran generos, probabil de peste 6 inch ținând cont de trendurile actuale.

Rămâne de văzut dacă acest panou va fi unul LCD precum se vehicula sau se va folosi în continuare soluția Super AMOLED.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×