După ce zilele trecute Samsung Galaxy Note 9 apărea listat de o autoritate chineză, acum terminalul revine de această dată printr-un brevet. E vorba despre integrarea scannerului de amprente în ecran, de această dată.
Pe parcursul acestui an s-a tot jonglat cu teorii şi speculaţii, inclusiv unele care afirmau că Galaxy S9 va inaugura de fapt scannerul de amprente în ecran. Apoi i s-a cedat lui Galaxy Note 9 onoarea şi ulterior lui Galaxy S10. Acum brevetul pare să indice modul în care un senzor biometric de genul vă funcţiona pe un device Samsung. Sud coreenii nu se grăbesc, pentru că Vivo are deja premiera, iar Apple nu dă semne că ar putea avea aceeaşi abordare prea curând.
Brevetul cel nou indică faptul că un modul special primeşte inputul prin atingere în zona de detecţie şi va schimba culoarea şi luminozitatea acelei regiuni. Datele despre amprentă sunt obţinute prin folosirea informațiilor despre schimbările de lumină şi culoare în zona analizată şi apoi este autentificat utilizatorul. În continuare cred că Note 9 nu vă include această funcţie, lăsată pe seama lui Galaxy S10.
De ce? Pentru că producţia ar putea fi întârziată de acest aspect şi eficienţa de producţie ar fi mică, cum ni se tot repetă de câteva luni. Pe Note 9 în schimb îl aşteptăm cu un nou stylus pe undeva prin august sau poate chiar mai devreme, în iulie sau chiar iunie.