Dacă Samsung Galaxy M31 a debutat luna trecută, acum ne pregătim pentru sosirea lui Samsung Galaxy M21, varianta sa mai Lite. Telefonul va aduce o cameră triplă în spate şi va sosi pe 18 martie. Până atunci vedem specificaţii şi randări ale sale.
M21 îşi dezvăluia câteva dotări printr-o scăpare în GeekBench prin ianuarie. Apoi pe 9 martie i-am aflat capacitatea impresionantă a bateriei, de 6000 mAh şi data de debut. Acum vin şi randările credibile, care prezintă un breton picătură pentru camera selfie şi un design previzibil, similar cu cel de la M31, doar că având modulul de cameră mai îngust.
Vedem şi un cititor de amprente în spate şi având în vedere apartenența la seira M, două lucruri pot prezice: are corp din plastic şi va debuta întâi în India. În ce priveşte scăparea de specificaţii, avem aici un smartphone cu ecran Super AMOLED de 6.4 inch Full HD+, plus un procesor Exynos 9611, acelaşi de pe Galaxy A51.
Mai avem şi 4 sau 6 GB RAM şi 64 sau 128 GB stocare, plus slot microSD. În spate găsim o cameră de 48 MP principală, alături de ultra ultrawide de 8 MP şi una de 5 MP Bokeh. Pe partea de selfie avem o cameră generoasă de 20 MP. Bateria de 6000 mAh este bătută în cărţi, cu suport pentru încărcare la 15W.
Dacă Galaxy M31 este sub 200 de euro, mă aştept la un preţ similar şi aici.