Chiar la începutul lunii septembrie iată că vine și lansarea lui Samsung Galaxy A90 5G, un telefon mult-așteptat care după cum și leak-urile indicau, vine echipat cu dotări de flagship. De asemenea, după cum indică și denumirea sa, primim în cazul de față un modem ce facilitează accesul la rețele 5G și oferă avantajul unor viteze de download spectaculoase.
Din punct de vedere al design-ului, telefonul seamănă mult cu Galaxy A70 să spunem, având aceeași zonă frontală cu decupaj picătură pentru camera selfie în zona superioară și un spate în care tronează o cameră triplă plasată vertical în colț. Ce se schimbă totuși este materialul din care este fabricat panoul spate, de această dată plasticul lucios fiind înlocuit de sticlă într-o abordare dual-tone.
Avem parte de un ecran Super AMOLED Infinity-U de 6.7 inch ce oferă rezoluție FHD+, de un procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 855 și de o cameră frontală de 32 mpx. În spate regăsim un setup compus dintr-un senzor principal de 48 mpx, unul ultra-wide de 8 mpx și unul de 5 mpx pentru bokeh. Se oferă aici funcții precum Super Steady, Scene Optimizer și Flaw Detector.
Primim 6 sau 8 GB RAM în funcție de varianta aleasă și 128 GB de stocare flash. În mod interesant doar pe modelul cu 6 GB RAM se oferă și slot pentru carduri microSD de până la 512 GB. Mai primim suport Samsung DeX și o baterie de 4500 mAh cu suport pentru alimentare la 25W, iar scanner-ul de amprente este integrat în display.
Galaxy A90 5G va fi disponibil pe alb sau negru la un preț de aproximativ 680 euro pe piața din Coreea de Sud.