Samsung Galaxy A6s se lansează în China la o sumă neașteptat de bună; Are 6 GB RAM și procesor Snapdragon 660

606 ori
<b>Samsung Galaxy A6s se lansează în China la o sumă neașteptat de bună; Are 6 GB RAM și procesor Snapdragon 660</b>Astăzi pe piața din China cei de la Samsung au anunțat două noi produse și anume smartphone-urile Galaxy A6s, respectiv Galaxy A9s. Dacă acesta din urmă nu este decât varianta chineză de Galaxy A9 (2018), în cazul lui A6s avem parte

Pe piața din China sud-coreenii de la Samsung au anunțat astăzi lansarea a două noi terminale mobile și anume Galaxy A6s, respectiv Galaxy A9s. Dacă acesta din urmă vă pare cunoscut prin prisma celor 4 camere foto din spate, aflați că avem de-a face doar cu o variantă de tip rebranding a lui Galaxy A9 (2018), telefon ce debuta oficial pe plan internațional în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, fiind deja disponibil și la noi pe piață

Samsung Galaxy A6s

Dotările acestui terminal rămân neschimbate (le puteți consulta de aici), motiv pentru care în articolul de față ne concentrăm pe adevărata noutate, adică Galaxy A6s. Acesta se vrea a fi un rival pentru smartphone-urile Xiaomi și Huawei vândute pe piața din China la prețuri foarte bune și echipate cu dotări hardware atractive.

Samsung Galaxy A6s

În mod interesant și varianta Samsung Galaxy A6s bifează aceste aspecte, sosind la pachet cu un ecran de 6 inch ce oferă rezoluție Full HD+ (nu este clar dacă panoul este Super AMOLED sau LCD, Samsung omite acest detaliu din comunicatul de presă), respectiv cu un procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 660 ceea ce reprezintă un upgrade notabil comparativ cu cipset-ul SD450 de pe Galaxy A6+ (2018).

Noul smartphone are și 6 GB RAM, 64 sau 128 GB de stocare flash, cameră duală de 12 + 2 megapixeli în spate și un senzor selfie de 24 megapixeli. Mai primim baterie de 3300 mAh cu suport pentru încărcare rapidă, un port USB Type-C, dar și jack 3.5 mm. Prețul telefonului este de doar 230 euro (64 GB stocare) sau 280 euro (128 GB stocare) în China și îl așteptăm cu brațele deschise și în România curând. 

Apropo acesta este primul telefon Samsung care nu este fabricat de către sud-coreeni, de producție ocupându-se compania Wingtech care produce și modele Xiaomi.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×