Ca la orice lansare proaspătă de telefon, au început să apară şi testele lui Samsung Galaxy A55 5G. Francezii de la DxOMark tocmai au testat telefonul, la capitolul Camera şi l-au plasat pe locul 115 în ierarhia globală. E o poziţie foarte joasă, de aceea mă gândesc că mai bine ar face două topuri separate, pentru midrange şi pentru flagship. Hai să vedem ce au avut de spus despre dispozitiv.
Să începem cu dotările hardware: Samsung Galaxy A55 5G vine cu o cameră selfie de 32 MP, cu atributul filmării 4K la 30 FPS. În spate se afla o cameră principală de 50 MP, cu stabilizare optică şi deschidere F/1.8, plus una de 12 MP ultrawide, cu unghi de 123 de grade şi deschidere F/2.2. Apoi vine o cameră Macro de 5 MP, cu deschidere F/2.4. Camera are şi blitz LED şi filmare 4K la 30 FPS. Ca idee, şi Galaxy A54 avea aceleaşi dotări foto.
Samsung Galaxy A55 primeşte 108 puncte la testul de cameră DxOMark, ocupând locul 115 în ierarhia francezilor, la egalitate cu Vivo X60 Pro şi Xiaomi 11T Pro. A depăşit Samsung Galaxy A54 5G cu doar un punct.
Obţine punctaj mic la Bokeh, adică 45 de puncte, din maximul de 86 şi nu stă bine nici la zgomot, cu 71 din maximul de 116. La zoom/telephoto are doar 43 de puncte din 118, din motive evidente, lips camerei dedicate. La video stă binişor, cu scorul de 117 puncte.
Iată ce aspecte Pro au găsit cei de la DxOMark:
- expunere precisă, dynamic range large în lumină puternică şi la interior
- texturi de nivel ridicat în lumină puternică
- stabilizare video bună când stai pe loc şi filmezi
Şi aspecte Contra:
- unele instabilităţi de autofocalizare şi expunere
- zgomot, în special în zonele umbrite ale cadrului
- randare a culorilor ocazional imprecisă
- stabilize video ineficientă când filmezi din mers
- schimbări de nuanţă, flare şi artefacte fusion
- capacitate limitată de zoom, texturi modeste şi dynamic range limitat la fotografiile cu zoom
Mai multe detalii aflaţi chiar de la sursă.