În această săptămână Samsung Galaxy A54 a debutat în Europa şi vine pe 28 martie în România. Îl găsiţi deja la precomandă la retailerii locali, iar acum au început să apară analizele şi recenziile. Spre exemplu francezii de la DxOMark tocmai au publicat analiza camerei sale, care e cam ceea ce ne aşteptăm de la un midrange.
Telefonul ocupă locul 84 în ierarhia DxOMark, deasupra lui Sony Xperia 1 III şi Huawei P40, dar sub Xiaomi 12 Lite 5G şi Nothing Phone (1). Ca idee Samsung Galaxy A53 e pe locul 104, cu 79 de puncte. Galaxy A54 are 107 puncte. Telefonul vine cu o cameră triplă în spate, cu un senzor principal de 50 MP cu stabilizare optică, alături de o cameră ultrawide de 12 MP, una de 5 MP Macro.
Filmează 4K la 30 FPS şi are şi camera selfie de 32 MP. A54 obţine un scor respectabil de 122 de puncte la capturile de la exterior, dar în low light are doar 64 de puncte din maximul de 127. Stă mai bine la pozele Portrait şi de grup, cu 109 puncte.
Iată aspectele Pro ale camerei:
- expunere bună şi dynamic range larg în condiţii de luminozitate ridicată şi la interior
- detalii bunicele la captură de peisaje
- autofocalizare precisă şi repetabilă în majoritatea situaţiilor
Şi cele Contra, conform DxO:
- instabilitate la nivel de expunere şi balans de alb
- erori de focalizare la Macro şi scene cu elemente mişcătoare
- artefacte nedorite, inclusiv efecte halo, ghosting
- întârziere între fixarea autofocalizarii şi captura mai ales la low light
Văd că la captura video telefonul stă bine la cantitatea redusă de zgomot şi la stabilizare (102 puncte din maximul de 117 acolo). Rămâne acum doar să punem mâna pe telefon şi să îl testăm şi noi.