Galaxy A54 5G a bifat câteva scăpări de-a lungul timpului. L-am văzut în diverse baze de date, a apărut în randări cât de cât credibile, ba chiar și-a făcut apariția pe site-ul oficial al companiei, primind un scor de reparabilitate pe atunci. Iată că a ajuns și în Google Play Console, bază de date care confirmă designul adoptat de smartphone + câteva dotări vehiculate. Detalii avem mai jos.
Samsung Galaxy A54 5G ar trebui să debuteze alături de Galaxy A34 5G. Azi vedem o primă fotografie oficială cu telefonul prin intermediul listării TENAA. Se pare că zvonurile se adeveresc, iar terminalul aduce un design similar cu cel adoptat de Galaxy S23. Deși spatele e similar, avem totuși margini destul de groase în jurul display-ului. De asemenea, ne așteptăm în acest caz la o construcție din policarbonat.
Listarea mai dezvăluie că Galaxy A54 5G va rula Android 13 direct din fabrică, alături de interfața One UI 5.1 aplicată peste. Telefonul poartă numele de model SM-A646E, iar conform Google Play Console, va aduce 6 GB de memorie RAM. Display-ul său are rezoluție Full HD+ și o densitate a pixelilor de 450 DPI. Procesorul folosit aici ar fi cunoscut după numele de cod „Samsung S5e8835”. Ar fi vorba despre noul CPU Exynos 1380, proaspăt anunțat de către compania sud-coreeană.
Privind spre aceste specificații, pare că zvonurile din trecut se adeveresc. Display-ul său AMOLED ar trebui să aibă 6.4 inch în diagonală și refresh rate de 120Hz. În spate s-ar afla un senzor principal de 50 MP cu OIS și deschidere F/1.8, cât și unul ultrawide de 12 MP și o cameră macro de 5 MP. Pentru selfie-uri Samsung ne-ar pune la dispoziție un senzor de 32 MP integrat în decupaj bulină.
Galaxy A54 5G ar aduce baterie de 5000 mAh cu suport pentru încărcare la 25W. Ar trebui să primească certificare IP67 pentru rezistență la apă și praf, suport dual-SIM 5G, NFC, chiar și un jack de 3.5 mm pentru căști. Precesorul său, Galaxy A53, debuta în luna martie a anului trecut.
Astfel, e de așteptat ca Galaxy A54, cât si Galaxy A34 5G, să sosească în aceeași lună din 2023.