Au început să apară şi primele indicii cu privire la noi modele din seria Galaxy A, care se pregăteşte să facă trecerea în anul 2017. Astfel, zvonuri despre Galaxy A5 (2016) şi A7 (2017) s-au strecurat pe web în ultima vreme, iar azi avem şi dovada existenţei lui Galaxy A3 (2017).
El a apărut listat pe site-ul de benchmarkuri GFXBench, având la bord un ecran de 4.7 inch, procesor octa core de 1.5 GHz şi 2 GB RAM. Stocarea e cam modestă la doar 8 GB, mai ales că predecesorul său avea 16 GB la bord. Vedem printre dotări şi o cameră de 12 MP în spate şi una frontală de 7 MP, iar Android 6.0.1 Marshmallow e trecut ca OS, deşi cred că acest model se va lansa totuşi cu Nougat, dacă vine mai târziu de-a lungul acestui an.
Galaxy A5 (2017) a apărut în scăpări cu ecran Full HD de 5.5 inch, procesor octa core de 1.8 GHz şi 3 GB RAM, plus o cameră de 16 megapixeli. Predecesorul său avea o cameră destul de bună încât să se dueleze cu Galaxy S6, deci avem aşteptări mari şi de la nou venit. Privim totuşi cu precauţie stocarea de 8 GB de pe A3 2017 şi ne întrebăm ce generaţie de CPU se află la bord.