Samsung Galaxy A21s este deja în lucru și va aduce o cameră dedicată pentru captura macro

815 ori
<b>Samsung Galaxy A21s este deja în lucru și va aduce o cameră dedicată pentru captura macro</b>În ultimul an segmentul entry-level și cel mid-range a devenit foarte important pentru Samsung, companie care încearcă să cucerească piața prin seria de terminale Galaxy, modele ce au ajuns să fie produse

În ultimul an segmentul entry-level și cel mid-range a devenit foarte important pentru Samsung, companie care încearcă să cucerească piața prin seria de terminale Galaxy, modele ce au ajuns să fie produse chiar și de către ODM-uri. Se lucrează la ritm alert și am văzut deja primele telefoane din lineup-ul pe 2020, acestea fiind Galaxy A51 (disponibil la vânzare în România) și Galaxy A71.

De asemenea, se pregătesc și alte smartphone-uri, unele mai accesibile precum este cazul lui Galaxy A21s despre care auzim astăzi primele detalii. Se pare că acesta tocmai ce a fost descoperit online cu numele de cod SM-A217F și aflăm că sunt șanse mari să fie lansat pe unele piețe sub denumirea de Samsung Galaxy A21.

Va avea variante cu 32 sau 64 GB de stocare și în spate un setup dual sau triplu de camere foto, printre care un senzor macro cu rezoluție de 2 megapixeli. Din câte se pare, Samsung are în plan să ofere senzori macro chiar și pe telefoanele din zona entry-level de preț, fapt ce nu poate decât să bucure publicul cu buget limitat.

Revenind la acest Galaxy A21/A21s, mai aflăm și că variantele de culoare în care va sosi vor fi următoarele: albastru, negru, alb și roșu. Ținând cont de modul în care procedează Samsung, lansarea ar putea veni pe neașteptate din moment în moment. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×