Încă un telefon Samsung Galaxy A se iveşte la orizont, de această dată modelul Galaxy A10e. Terminalul a fost recent certificat de autoritatea Bluetooth SIG, dar şi cea de WiFi. Vă reamintesc că Samsung a lansat deja în jur de 10 modele Galaxy A şi asta în doar 4 luni din 2019.
Seria ajunge de la Galaxy A10, cel mai ieftin model cu One UI la bord până la Galaxy A80, un telefon upper midrange cu cameră rotativă. Zona entry level s-a aglomerat serios, cu modelele Galaxy A10, A20, A20e şi A30, iar acum vine şi A10e. Terminalul apare sub numele de cod SM-A102U, la autorităţile mai sus menţionate şi ar putea fi o versiune mai ieftină şi mai modest dotată a lui Galaxy A10. Cel puţin dacă ne luăm după tandemul Galaxy A20-A20e.
Certificarea Bluetooth confirma între timp suportul pentru Bluetooth 5.0 Low Energy, iar cea WiFi suportul WiFi dual bând şi Android 9.0 Pie la bord. Am putea avea un procesor Mai nou decât Exynos 7884 la bord, având în vedere standardele WiFi suportate. Vă reamintesc că Galaxy A10 are un ecran de 6.2 inch LCD şi HD+, dar şi 2 GB RAM şi 32 GB Stocare, pus o cameră singulară de 13 MP.
Mă aştept ca şi Galaxy A10e să aibă un ecran de 6+ inch, tot HD şi de asemenea o cameră singulară în spate, 2 GB RAM şi 32 GB stocare, plus o baterie de cel puţin 3400 mAh.