Exact când credeam că a dispărut trendul telefoanelor cu camera pop up sau rotativă, iată-l înviat de Samsung, care a brevetat un astfel de design asociat unui telefon Galaxy A. Cei de la Letsgodigital au descoperit brevetul şi cu ajutorul designerului Concept Creator l-au transformat într-o serie de randări, pe care le admiraţi mai jos.
Având în vedere că am văzut deja destul de multe scăpări pentru Galaxy A52 şi A72, ştim cam cum arată ele. Ne întrebăm deci ce model ar putea adopta o astfel de cameră pop up rotativă. Gândul ne merge imediat spre un urmaş al lui Galaxy A80, mai ales că în 2020 nu am avut un A81. Galaxy A80 a debutat la mijloc de an 2019, dotat cu o cameră rotativă care nu era chiar rea. Noi o comparăm în review cu cea de pe Galaxy S10e. Un Galaxy A82 ar putea să îl urmeze, adoptând o abordare similară.
La mijloc de an 2020 Samsung a aplicat pentru un brevet pentru "terminal electronic cu modul de cameră", iar documentaţia de 70 de pagini a fost publicată de către organizaţia WIPO pe 14 ianuarie 2021. Ceea ce vedem aici este un mecanism complex şi ingenios de cameră pop up integrată în zona de sus a unui smartphone. Mecanismul este îngust, cilindric şi retractabil. 3 senzori foto sunt integraţi pe acest mecanism., probabil camera principală, cea telephoto şi cea ultrawide.
Amplasarea acestui modul ne indică faptul că el este îndreptat spre spatele telefonului, că o cameră principală. Dacă activezi funcţia selfie acel cilindru se roteşte şi ridică din corpul telefonului doar o parte din "periscop", corespunzător unei singure camere din 3. Sistemul camerei pop up este complet automat şi există un motoraş care permite aceasta mişcare. Avem şi două rotiţe, un tub şi o ramă mobilă care permit aceste mişcări. Circuitele imprimate flexibile sunt integrate în rama mobila.
În 2020 doar ASUS şi-a mai încercat mâna cu telefoane cu camera rotativă, seria ZenFone 7. În rest marile companii au lăsat în urma acest segment, probabil considerând prea costisitoare şi fragile mecanismele pop up sau camerele glisante. E oare loc de un Galaxy A82 pe piaţa în 2021 totuşi?