Dacă urmăriți site-ul nostru soră, BF.ro, știți deja că acolo sunt postate în fiecare zi ponturi cu privire la cele mai bune prețuri pentru produsele vândute pe plan local și nu numai. Ne apropiem însă de Black Friday, Altex urmând să dea startul chiar vinerea viitoare, iar eMAG pe 11 noiembrie. Înainte ca cel mai mare eveniment de shopping al anului să aibă loc, însă, iată că aflăm detalii și despre următoarea etapă din seria #RushToBFro, un nou GIVEAWAY fiind pe cale să înceapă.
De această dată vei putea contribui chiar tu la grăbirea giveaway-ului. Premiul este un smartphone Motorola Moto G Pro, iar startul se va da în momentul în care BFpunctRo ajunge la 500 de urmăritori pe Instagram! Astfel, pentru a grăbi organizarea concursului, tot ce trebuie să faci este să dai follow aici!
Subiectul giveaway-ului este telefonul Moto G Pro. El este echipat cu un display de 6.4 inch în diagonală, cu rezoluție Full HD+. Are CPU Snapdragon 665, 4 GB RAM și 128 GB de stocare. Aduce și o baterie de 4000 mAh, cameră selfie de 16 MP, iar în spate un senzor principal de 48 MP cu telemetru laser, o cameră ultrawide de 16 MP și o cameră macro de 2 MP.
Terminalul știe să filmeze 4K la 30 FPS, iar pe partea de conectivitate primim GPS, NFC, radio FM, port USB-C și WiFI dual-band. Dacă vă simțeați nostalgici, aduce chiar jack de 3.5 mm pentru căști, slot microSD și are chiar un stylus integrat.
Revenind la GIVEAWAY, cel mai nou episod din inițiativa #RushToBFro este deja publicat pe site și după cum vă spuneam mai sus, poți participa de îndată ce contul de Instagram BFpunctRo ajunge la 500 de abonați.
Poți da follow pe Instagram de aici!