Royole este după cum bine știți, compania din spatele primului smartphone pliabil disponibil comercial și anume FlexPai, un terminal anunțat în noiembrie 2018 la pachet cu multe neajunsuri care aveau să mai fie reduse odată cu succesorul FlexPai 2. Încă din ianuarie anul curent am descoperit o listare TENAA asociată unui nou pliabil al celor de la Royole, fiind vorba despre FlexPai 3 care astăzi ni se prezintă în randări detaliate via Evan Blass.
Imaginea este postată la o rezoluție foarte mică, dar cu toate acestea putem identifica unele elemente de design. În primul rând se păstrează formatul tip carte, dar fără un ecran la exterior. Este primul smartphone pliabil ce aduce o cameră selfie pop-up, alternativă prin care se elimină nevoia unui decupaj bulină în ecran sau a unei camere integrate sub display, tehnologie din urmă care ar fi avut urmări serioase asupra prețului.
FlexPai 3 vine cu o cameră foto duală în spate și bliț LED, iar în partea opusă din spate vedem un decupaj care va permite celor două panouri să stea complet închise, acesta fiind un telefon care își lasă ecranul principal la exterior fix ca Huawei Mate X. Pe seama certificării TENAA știm că noul FlexPai va avea ecran de 7.2 inch, conectivitate 5G și baterie de 3360 mAh.
Scanner-ul de amprente este plasat lateral și mai avem Android, port USB-C și o carcasă cu grosime de 7 mm (deschis).