Familia de telefoane Redmi Note 12 mai primește un membru astăzi, sub forma lui Redmi Note 12 Turbo - smartphone proaspăt anunțat pe piața din China. Are dotări superioare la pachet, vine cu un procesor nou-nouț și surprinde prin cât de înguste sunt marginile ecranului. Detalii despre asta dar și despre alte capitole, mai jos.
Legat de muchiile ecranului, acestea chiar sunt mai înguste decât la iPhone 14 Pro (2.4 mm stânga/dreapta, 2.4 mm jos), având bărbie de doar 2.22 mm, muchie laterală de 1.95 mm și margine superioară de 1.42 mm. Se atinge astfel un raport corp ecran de 93.45% pentru o cea mai imersivă experiență de pe un Redmi Note. Panoul este OLED, FHD+, de 6.67 inch și are 120Hz refresh rate, HDR10+, 100% DCI-P3 plus luminozitate maximă de 1000 nits.
Ca procesor primim aici noul Qualcomm Snapdragon 7+ Gen2, alături de până la 16 GB RAM LPDDR5x și 1 TB stocare UFS 3.1. Este acoperită și partea de răcire cu un vapor chamber de 3725mm, iar bateria integrată pe telefon ajunge la 5000 mAh, oferind alimentare rapidă la 67W.
Primim și WiFi 6, NFC, emițător infraroșu, jack audio 3.5 mm, 5G plus scanner de amprente optic sub display. Avem și difuzoare stereo plus cameră selfie de 16 mpx. În spate primim setup triplu de 64 mpx wide (OIS) + 8 mpx ultra-wide + 2 mpx macro. Există și o ediție Harry Potter.
Redmi Note 12 Turbo are următoarele prețuri în China:
- 8/256GB: 290 dolari
- 12/256GB: 305 dolari
- 12/512GB: 334 dolari
- 16/1TB: 377 dolari