Seria Redmi Note 12 e subiect de scăpări de câteva luni deja, asta în ciuda faptului că Redmi Note 11 a sosit global în februarie. Acum avem primul teaser vizual pentru aceste produse, pe care îl vedeţi mai jos.
Postarea teaser pe care o vedeţi a fost făcută chiar de către CEO-ul Redmi, Lu Weibing pe reţeaua de socializare Weibo. Într-o postare pe Weibo, Lu a menţionat şi un salt al performanţei în comparaţie cu seria Redmi Note 11. Oficialul a menţionat şi că din 2021 încoace brandul Redmi a decis să lanseze două serii principale Redmi Note pe an. Asta s-a întâmplat cu Redmi Note 10, lansat în China prima jumătate a lui 2021 şi apoi Redmi Note 11, lansat în China spre final de an 2021.
Şanse mari să vedem Redmi Note 12 sosind în a doua parte a anului 2022 inclusiv la nivel global. Pe de altă parte, voci apropiate de Redmi spun că Redmi Note 12 vine chiar în mai, axat pe performanţă, iar Redmi Note 13 spre final de an, axat pe latura fashion. Scăpări trecute asociau lui Redmi Note 12 procesoare Snapdragon 7 Gen 1 şi Dimensity 8000, camere de 108 MP, alimentare la 120W.
Era în cărţi şi procesorul Dimensity 1300, aşteptat să fie inaugurat de OnePlus Nord 2T/Nord 3.