Redmi Note 10 este o nouă serie de telefoane Redmi care se lansează pe 4 martie, conform unei scăpări recente. Ştiam până acum că include modelele Redmi Note 10, Redmi Note 10 Pro, iar acum apare şi o scăpare de Redmi Note 10 Pro Max. Avem câteva detalii mai jos.
Până acum am aflat că Redmi Note 10 va avea un ecran LCD cu refresh rate de 120 Hz şi procesor Snapdragon 735G. Varianta Pro va aduce un ecran OLED s camera de 108 MP, plus încărcare rapidă şi procesor Snapdragon 750G. Al treilea terminal, proaspăt adăugat pe listă este Redmi Note 10 Pro Max, care va sosi în două configuraţii:
- 8 GB RAM + 128 GB stocare
- 6 GB RAM + 128 GB stocare
Va sosi şi în 3 variante de culoare: albastru, negru sau bronz. Având în vedere numele, sunt aşteptări să fie un battery phone, care sare de 5000 mAh, poate şi de 6000 mAh chiar. O diagonală mai mare e şi ea în cărţi. O cameră quad ar putea apărea în spate, cu senzor principal de 64 MP, camera ultrawide, Macro şi Bokeh.
Se pare că handseturile din această gamă vor mai avea şi rating IP52 pentru rezistenţa la apă, acustica Hi-Res şi un feedback haptic special. Aşteptăm şi preţuri accesibile până în 1300 de lei şi evidentul spinoff Redmi 10 lansat ulterior.