Fan Marvel? Realme GT Neo3 debutează într-o ediție specială Thor Love and Thunder, cu încărcare fulger la 150W!

1.180 ori
<b>Fan Marvel? Realme GT Neo3 debutează într-o ediție specială Thor Love and Thunder, cu încărcare fulger la 150W!</b>Dacă nu ești fan anime și nu te-a impresionat ediția Naruto a smartphone-ului realme GT Neo3, care va sosi curând în Europa, iată că producătorul a anunțat azi un alt model în ediție limitată. Vorbim despre GT Neo3 Thor Love and Thunder Edition

Dacă nu ești fan anime și nu te-a impresionat ediția Naruto a smartphone-ului realme GT Neo3, care va sosi curând în Europa, iată că producătorul a anunțat azi un alt model în ediție limitată. Vorbim despre GT Neo3 Thor Love and Thunder Edition, smartphone proaspăt anunțat în India, prin care se promovează încărcarea fulger la 150W. Detalii avem mai jos.

După cum era de așteptat, din punct de vedere al hardware-ului, nu există diferențe între această variantă specială și versiunea de bază. Totuși, realme GT Neo3 Thor Love and Thunder Edition sosește într-o cutie tematică, cu design atractiv. Totodată, față de varianta Naruto, care aducea un design complet nou, de această dată smartphone-ul adoptă același aspect exterior ca varianta de bază. Sosește astefel pe violet și are acele dungi albe în partea din spate, în prelungirea setup-ului foto. 

Primim totuși modificări software, telefonul sosind cu icon-uri, sonerii și culori în stilul lui Thor. Primim versiunea de top aici ce implică 12 GB de memorie RAM și 256 GB de stocare. Ca un reminder, terminalul aduce un display AMOLED de 6.7 inch în diagonală cu refresh rate de 120Hz și rezoluție Full HD+. Are la interior un procesor puternic, Dimensity 8100, dar și o baterie de 4500 mAh care se încarcă ultra-rapid, la 150W pe fir.

Camera principală din spate implică un senzor principal de 50 MP, în față se află un cititor pentru amprente optic, dar și o cameră selfie de 16 MP. Rulează Android 12 și vine cu interfața realme UI 3.0 aplicată peste. 

realme GT Neo3 Thor Love and Thunder Edition se comercializează începând de astăzi doar în India și costă aproximativ 530 de euro. Nu știm încă dacă această variantă în ediție limitată va ajunge și în alte regiuni. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×