Curând urmează să debuteze seria de telefoane realme 10. Se vehiculează că va fi anunțată undeva la începutul lunii noiembrie, iar lineup-ul ar include modele precum realme 10, realme 10 Pro și 10 Pro+. Azi aflăm prin intermediul tipster-ului Ice Universe că versiunea de top din serie va aduce un design super-slim, aspectul terminalului apropiindu-se de un flagship chiar. Detalii avem mai jos.
Conform tipster-ului, realme 10 Pro+ ar urma să aducă margini înguste și o bărbie ce măsoară doar 2.3 mm. Spre comparație, Galaxy S22 Ultra are o bărbie de 2.6 mm. Ice Universe spune că „toate brand-urile” încearcă să aducă un design cât mai atractiv pentru smartphone-urile sale, mai puțin Samsung și că angajații companiei sud-coreene ar fi revoltați din această cauză.
realme 10 Pro+ ar fi în esență un smartphone high midrange, ce ar aduce un display AMOLED curbat pe margini, cu refresh rate crescut. La interiorul telefonului s-ar afla un CPU Dimensity 1080 de la MediaTek, iar el ar sosi în configurații ce implică 6 GB RAM + 128 GB stocare, 8 GB RAM + 128 GB sau 256 GB stocare. Am primi și cameră de 50 MP cu OIS, dar și baterie de 5000 mAh, generoasă, ce se încarcă la 67W pe fir. Ar sosi în 3 nuanțe atractive: Hyperspace, Dark Matter și Nebula Blue.
Zvonurile ne spun că lineup-ul realme 10 ar include mai multe telefoane accesibile, 4G și 5G. Printre acestea s-ar afla modele precum realme 10 4G, realme 10i, realme 10 5G, realme 10 Pro și 10 Pro+ 5G. Au început deja să primească certificări, iar debutul primelor modele din lineup ar avea loc la începutul lunii viitoare.