Cei de la Xiaomi au dat startul unei campanii extrem de interesante în această vară. E vorba despre o vânătoare de comori organizată de Xiaomi pe site-ul Mi-Home.ro. Printre paginile produselor Xiaomi sunt ascunse coduri de reducere care ne aduc produse la doar 1 LEU. Totul a început cu un smartphone Xiaomi 12X, revendicat deja, iar apoi a urmat un aspirator robot Xiaomi Mi Robot Vacuum Mop 2 Lite. Azi aflăm că cel de-al treilea produs din campanie este un alt smartphone - Xiaomi 11T, care ar costa acum 1.549 lei, dar va putea fi comandat la doar 1 LEU prin intermediul codului promoțional.
Dacă primul cod de reducere a fost găsit destul de rapid, pare-că cel de-al doilea produs a pus în dificultate fanii Xiaomi. Am aflat prin intermediul paginii de Facebook Mi-Home că Antonesei Alina este fericita câștigătoare a aspiratorului robot, plătind doar 1 LEU pentru acesta.
În plus, organizatorii concursului ne-au dezvăluit unde se afla codul de reducere. Se pare că acesta era integrat în a 7-a imaginea a acestui produs (adaptor Xiaomi USB Type-C la VGA), pe cablu.
Dacă vrei să intri în posesia telefonului la 1 LEU va trebui să îți pui la treabă abilitățile de detectiv și să cauți codul de reducere pe site-ul mi-home.ro. De asemenea, nu uita să urmărești paginile de Facebook și de Instagram Mi-Home, acolo sunt postate periodic indicii, pentru a face căutarea mai ușoară pentru participanți.
Vă reamintesc că Xiaomi 11T a primit o recenzie detaliată din partea noastră la câteva zile de la debut. Este un smartphone cu display AMOLED de calitate, cu rezoluție Full HD+ și refresh rate de 120Hz. El vine cu o baterie de 5000 mAh, suportă alimentare la 67W pe fir și are un procesor MediaTek Dimensity 1200 la interior.
Poate rula cele mai noi jocuri, are parte de ceriticare IP53 pentru rezistență la apă și praf, iar în spate se află o cameră triplă cu senzor principal de 108 MP. Filmează 4K, vine cu difuzoare stereo, iar senzorul de amprente este amplasat lateral.
Dacă simți că ai abilități de detectiv, îl poți avea chiar tu, pentru doar 1 LEU. Căutarea începe aici!