Doar o zi de așteptare ne-a rămas până la debutul seriei Mate 10 și în ciuda acestui lucru scăpările continuă în mediul online. În articolul de față puteți vedea fotografii ale variantelor prototip de Huawei Mate 10 și Huawei Mate 10 Pro, terminale ce vor adopta dotări similare precum este cazul procesorului HiSilicon Kirin 970, a unei camere duale cu optică Leica în spate și a celor 4 sau 6 GB de RAM de la interior.
În imaginea de mai sus este reprezentat prototipul de Huawei Mate 10 Pro, varianta ce vine cu display 18:9 și scanner de amprente în spate. Se remarcă look-ul foarte glossy al panoului din spate ce ne amintește de HTC U11 și vedem totodată și setup-ul camerei duale din spate ce pe lângă bliț-ul dual-tone are și un telemetru laser pentru o focalizare mai rapidă și precisă.
Mai sus este afișată și varianta standard Huawei Mate 10, cea care ne va oferi un display standard cu raport 16:9, o cameră duală Leica cu deschidere f/1.6 și un scanner de amprente plasat frontal. Este genul de phablet masiv pe care unii dintre voi îl apreciază în mod special și după cum se poate vedea și acesta adoptă același look glossy și carcasă unibody.
Pe lângă aceste versiuni, Huawei va mai prezenta mâine și modelele Huawei Mate 10 Lite cu display 18:9, respectiv Huawei Mate 10 Porsche Edition - variantă din urmă care de curând a bifat un teaser video chiar din partea Huawei România!