Doar ce am aflat despre lansarea Qualcomm de la MWC 2017 din Shanghai, cea referitoare la noua generație de scanner de amprente ultrasonic și iată că avem și un material video asociat. Noii senzori de amprentă sunt de 3 feluri, unul pentru utilizarea sub panouri OLED, un altul pentru utilizarea sub suprafețe din sticlă și în cele din urmă unul ce poate scana amprenta utilizatorului chiar și printr-un strat de metal.
Materialul video pe care îl puteți vedea mai jos vine din partea Vivo, partner al companiei americane ce folosește un smartphone prototip pentru a ne demonstra această tehnologie așteptată comercial din 2018. Telefonul de aici pare a fi chiar acel Vivo X11 de care aflam anterior și pe care îl vedeam într-o imagine de slabă calitate.
Remarcăm cum procesul de autentificare pe device se realizează simplu și rapid prin plasarea degetului în zona menționată pe display, fiind vorba despre un singur loc unde scanarea amprentei funcționează și nu pe toată suprafața ecranului. Inedit este și faptul că scanarea propriu-zisă va funcționa chiar și atunci când avem degetul ud sau când ecranul telefonului este ud din cauza picăturilor de ploaie să zicem.
Aflăm din clip că pentru această tehnologie se utilizează efectul piezoelectric (abilitatea unor anumite materiale de a genera încărcare electrică ca răspuns la aplicarea unui stres mecanic) cu scopul de a fi generate și primite semnale ultrasonice. Ulterior aceste semnale sunt transmise prin ecranul OLED, moment în care vedem cum se generează o imagine a amprentei pe seama reflexiilor produse de apăsarea pe display.
Așteptăm acum și testele mai amănunțite de care vorbește Qualcomm, pentru a ne convinge de aplicabilitatea tehnologiei la scală largă. Posibil să vedem sistemul adus în premieră pe un smartphone Vivo, asta datorită colaborării dintre cele două părți de care am aflat astăzi. Să vină acest anunț pe 20 septembrie, data ce tot apare în clip pe ecranul telefonului?