Primul cipset 5G dezvoltat pe tehnologia de 4 nm de la MediaTek ar debuta la începutul anului viitor

1.060 ori
<b>Primul cipset 5G dezvoltat pe tehnologia de 4 nm de la MediaTek ar debuta la începutul anului viitor</b>În urmă cu câteva săptămâni a apărut un zvon pe web conform căruia MediaTek ar urma să producă cipseturi bazate pe un proces de 4nm. Nu a trecut mult, iar compania chineză a dezvăluit detalii despre planurile sale de viitor în cadrul unei conferințe

În urmă cu câteva săptămâni a apărut un zvon pe web conform căruia MediaTek ar urma să producă cipseturi bazate pe un proces de 4nm. Nu a trecut mult, iar compania chineză a dezvăluit detalii despre planurile sale de viitor în cadrul unei conferințe organizate recent. Se pare că producătorul intenționează să lanseze un cipset 5G bazat pe procesul de 4nm al TSMC.

Sursa informațiilor este chiar Bryan Ma, vicepreședinte IDC, o companie de research populară. Acesta susține că producția noului cipset va începe până la sfârșitul acestui an, însă va fi disponibil undeva în primul trimestru al anului 2022. Bryan Ma consideră că acest cipset va fi regăsit la interiorul terminalelor cu un preț de peste 615 dolari. 

Ca un reminder, MediaTek nu a anunțat încă cipseturi bazate pe tehnologia de 5nm. Procesoarele sale flagship actuale, Dimensity 1100 și 1200 sunt bazate pe tehnologia de 6nm, deși ele se bat de la egal la egal cu cipseturi flagship de la Qualcomm (Snapdragon 888, Snapdragon 870). Rămâne totuși de văzut dacă MediaTek va reuși să dezvolte noul cipset, după cum și-a propus.

Nu uităm faptul că Qualcomm dorește să lanseze Snapdragon 898 în luna decembrie a acestui an. Și acel CPU ar urma să fie bazat tot pe un proces de 4 nm. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×