POCO M4 Pro 5G a primit deja câteva scăpări, iar cea mai nouă vine prin intermediul unei certificări FCC. E vorba despre cantitatea de RAM şi stocare, dar şi softul rulat. Telefonul e aşteptat să debuteze până la final de an, cel mai probabil în următoarea lună.
Se pare că POCO M4 Pro 5G va avea încărcare rapidă la 33W şi deocamdată a ajuns în SUA pentru o serie de teste şi certificări FCC. Acolo a apărut sub formă de cod IMEI, care mai apăruse şi la alte agenţii de certificare. Aflăm cu această ocazie că rulează MIUI 12.5, ceea ce nu e surprinzător şi vine cu Android 11. Ce e drept nu strică un Android 12 şi MIUI 13, dar mai avem de aşteptat.
Telefonul apare în două variante: una cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare şi una cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare. Va suporta NFC şi aparent Xiaomi va lansa şi un serviciu dedicat de plăţi contactless Xiaomi Mi Pay în viitorul apropiat. Noul POCO este listat cu 7 benzi 5G suportate şi are numele de cod "21091116AG". Ar sosi la început de noiembrie cu procesor MediaTek.
Având în vedere că POCO M3 Pro 5G avea un MediaTek 700 5G, probabil trecem la un model de CPU din seria 800, 900 sau chiar 1000. Aşteptăm şi un ecran de cel puţin 6.5 inch, cu refresh rate de 90 sau 120 Hz, dar şi o cameră cel puţin triplă în spate. Nu cred că bateria sare de 5000 mAh.