Piața smartphone-urilor premium a crescut la 25% în 2024 ca pondere; Apple domină cu 67% din vânzări

1.264 ori
<b>Piața smartphone-urilor premium a crescut la 25% în 2024 ca pondere; Apple domină cu 67% din vânzări</b>Segmentul smartphone-urilor premium (cu preț an-gros de peste 600 USD) a continuat să crească în 2024, atingând 25% din piața globală, comparativ cu 15% în 2020, potrivit unui raport Counterpoint Research. Apple rămâne liderul acestui segment, dar cota..

Segmentul smartphone-urilor premium (cu preț an-gros de peste 600 USD) a continuat să crească în 2024, atingând 25% din piața globală, comparativ cu 15% în 2020, potrivit unui raport Counterpoint Research. Apple rămâne liderul acestui segment, dar cota sa a scăzut de la 72% în 2023 la 67% în 2024, pe măsură ce Samsung, Huawei și Xiaomi au câștigat teren.

Segmentul smartphone-urilor premium (cu preț an-gros de peste 600 USD) a continuat să crească în 2024, atingând 25% din piața globală

Telefoanele ultra-premium devin din ce în ce mai populare

În cadrul segmentului premium, categoria ultra-premium (smartphone-uri cu preț angro de peste 1.000 USD) a ajuns pentru prima dată la 40% din total, semn că utilizatorii sunt tot mai dispuși să plătească pentru variantele de top ale telefoanelor.

Potrivit Counterpoint Research, această creștere este determinată de:

  • Procesor și camere mai performante
  • Ecrane mai avansate
  • Funcții AI integrate
  • Suport software extins, care justifică prețurile ridicate

Piața premium pe regiuni: SUA vs. China

SUA rămâne cea mai mare piață pentru telefoanele premium, cu o cotă de 25%, susținută de vânzările puternice ale iPhone și Samsung Galaxy S/Z. Totuși, China se apropie rapid, ajungând la 24% datorită succesului Huawei, Xiaomi, Vivo și HONOR, care au înregistrat creșteri anuale de două cifre.

SUA rămâne cea mai mare piață pentru telefoanele premium, cu o cotă de 25%, susținută de vânzările puternice ale iPhone și Samsung Galaxy S/Z. Totuși, China se apropie rapid, ajungând la 24% datorită succesului Huawei, Xiaomi, Vivo și HONOR, care au înregistrat creșteri anuale de două cifre.

În India și America Latină, segmentul premium a crescut de 5x și, respectiv, 2,5x din 2020, datorită ofertei mai mari de finanțare și programelor de trade-in.

Brandurile prioritizează veniturile, nu volumul

Pe măsură ce producătorii se concentrează pe maximizarea veniturilor, numărul de modele premium active a crescut la aproape 300 în 2024. Cu toate acestea, portofoliul general de smartphone-uri s-a restrâns, indicând o direcție clară către telefoane mai scumpe și mai performante.

Samsung își propune în 2025 să își consolideze poziția în segmentul "Super Premium", mizând pe dispozitive precum Galaxy S25, care beneficiază de tehnologii AI avansate și specificații de top. Creșterea precomenzilor pentru acest model confirmă interesul consumatorilor pentru telefoanele ultra-premium, ceea ce ar putea pune presiune suplimentară pe rivalii chinezi, inclusiv Huawei și Xiaomi, care profită de subvențiile guvernamentale pentru a atrage clienți în China.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×