După ce chiar în cursul zilei de ieri, OnePlus posta o imagine teaser, material despre care speculam faptul că face referire la debutul unui posibil capac spate din metal pentru modelul One, astăzi este momentul în care compania chineză ne dezvăluie de fapt ce se ascundea în spatele teaser-ului.
Din câte aflăm, se pare că este vorba despre OxygenOS, propriul ROM al companiei OnePlus One, acest nume fiind ales de către un fan al brandului din Belgia. Deși procesul de dezvoltare al acestui pachet software va mai dura, iată că acum avem și un nume oficial pe care să îl asociem.
OnePlus ne promite că acest ROM va fi unul deschis, customizabil și fără bloatware sau funcții inutile, caracteristici menite să ofere o experiență de utilizare de top, la fel cum și smartphone-ul One a fost conceput, telefon al cărui review realizat de către colegul nostru Alex poate fi regăsit chiar aici.
Această decizie a celor de la OnePlus de a-și dezvolta propriul ROM a fost luată și după scandalul CyanogenMod prin care Kirt McMaster, CEO Cyanogen i-a informat pe cei de la OnePlus că parteneriatul dintre cele două companii va lua sfârșit. La acea vreme am asistat și la situația din India, țară în care device-urile OnePlus One au avut interzis la vânzări.
Acest lucru s-a întâmplat după ce în luna decembrie Micromax încheia un acord de exclusivitate cu Cyanogen pentru piața din India, și astfel cei de la OnePlus erau lasați pe din afară. Totodată, de curând am remarcat și faptul că noile terminale One nu mai sosesc cu logo-ul CyanogenMod aplicat pe spate.