Din partea celor de la Oppo vine la început de săptămână lansarea unui nou smartphone de buget și anume Realme 3i, telefon pe care îl descoperim împreună mai jos. Acesta este adresa consumatorilor cu bugete mici și adoptă o carcasă din policarbonat cu o textură ca de diamant care ar trebui să atragă atenția publicului tânăr, sau cel puțin asta speră compania producătoare.
Primim un ecran IPS LCD de 6.2 inch aici, panou cu decupaj picătură în zona superioară pentru camera selfie de 13 mpx și cu rezoluție HD+, respectiv protecție Gorilla Glass 3. Avem un cipset Helio P60 la interior și configurații ce includ 3 GB RAM + 32 GB stocare sau 4 GB RAM + 64 GB stocare flash.
Oppo Realme 3i are scanner de amprente în spate și tot aici găsim o cameră duală de 13 mpx (f/1.8) + 2 mpx (bokeh). Pe lista de dotări se mai află și un slot microSD și un port microUSB v2.0 prin intermediul căruia se va realiza încărcarea la 10W a bateriei de 4230 mAh de la interior.
Startul vânzărilor se dă pe 23 iulie în India și prețurile vă sunt afișate mai jos:
- 3 GB RAM: 102 euro
- 4 GB RAM: 128 euro