Oppo urmează să anunțe un nou smartphone super high midrange. Este vorba despre modelul Oppo K9 despre care credeam în trecut că va sosi cu CPU Snapdragon 870 sau Dimensity 1100. Totuși, aflăm astăzi noi detalii despre smartphone prin intermediul a două noi teasere. Avem detalii mai jos.
Prin intermediul celor două teasere aflăm că Oppo K9 va cântări 172 de grame și va măsura doar 7.9 mm în talie. Totodată, la interior se va afla procesorul Qualcomm Snapdragon 768G. Acest cipset debuta în luna mai a anului trecut și se regăsește și pe modelul Redmi K30 5G Speed Edition. Este un procesor pe 7nm care oferfă conectivitate 5G, suport pentru display-uri cu rată de refresh 120Hz și pentru încărcarea rapidă Quick Charge 4+.
Deși Oppo nu a dezvăluit alte detalii despre terminal, acesta și-a făcut deja apariția pe pagina retailerului JD din China. Astfel, cunoaștem că telefonul va avea o baterie de 4.300 mAh care se va încărca rapid, la 65W, dar și configurațiile în care va fi disponibil. Se pare că telefonul va avea 8GB de memorie RAM la bord și 128GB sau 256GB de stocare.
Imaginile apărute pe site-ul retailerului dezvăluie faptul că terminalul va fi disponibil în două culori și va avea o cameră selfie integrată în decupaj bulină. Mai multe detalii despre Oppo K9 5G ar urma să fie dezvăluite tot prin intermediul teaser-elor, în următoarele zile. Totodată, data de lansare este deja dezvăluită. Telefon va debuta pe 6 mai în China, moment în care vor afla toate detaliile despre specificațiile noului model Oppo.