OPPO Find X5 Pro are doar 20% uzură a bateriei după 1600 de cicluri de încărcare; Se pregătește și încărcarea la 240W

1.522 ori
<b>OPPO Find X5 Pro are doar 20% uzură a bateriei după 1600 de cicluri de încărcare; Se pregătește și încărcarea la 240W</b>OPPO Find X5 Pro a fost unul dintre cele mai interesante telefoane prezente la Mobile World Congress 2022, acolo unde am avut ocazia să realizăm un hands on cu el. Acum mai descoperim nişte informaţii utile despre telefonul care se încarcă

OPPO Find X5 Pro a fost unul dintre cele mai interesante telefoane prezente la Mobile World Congress 2022, acolo unde am avut ocazia să realizăm un hands on cu el. Acum mai descoperim nişte informaţii utile despre telefonul care se încarcă la 80W.

De altfel OPPO a pus mare accent pe tehnologiile legate de încărcare, având la standul sau demo-uri pentru tehnologii de alimentare SuperVOOC la 240W şi 150W. În plus a dezvăluit detalii despre Battery Health Engine, un sistem care păstrează bateria longevivă cât mai mult timp şi o face evite uzură, chiar şi la încărcări rapide. OPPO a partajat acum şi rezultatele testelor în laborator, cu acest Battery Health Engine în acţiune.

Find X5 PRO

Testele sale indică faptul că şi după 1600 de cicluri de încărcare la 150W, bateria rămâne la 80% din capacitatea originală. Fiecare ciclu reprezintă o încărcare de la zero la 100% şi apoi consumarea sa până la zero din nou. Unii utilizatori care îşi încarcă bateria zilnic timp de 4 ani şi 4 luni ar atinge cele 1600 cicluri de încărcare şi ar avea uzura/degradarea de doar 20%, ceea ce nu sună rău faţă de un iPhone de exemplu. 

Find X5 PRO

Mulţi posesori de iPhone pierd 10% Battery Health după un an şi 20% după 2 ani. Ce e drept acolo se produc şi recalibrări şi procentele se mai schimbă. OPPO pune mare accent pe inovaţie şi brevete în ultimii ani, pe tehnologii unice şi pe care rivalii să nu le mai aibă. A investit mult în încărcarea rapidă, în segmentul foto şi de procesare de imagine, acolo unde are un cip MariSilicon şi a atras de partea sa şi brandul Hasselblad. 

Următorul pas este alimentarea la 240W, prin care testele de laborator arată că o baterie de 4500 mAh se încarcă în doar 9 minute. Ei bine, acolo va fi bătălia pentru a păstra uzura la minim...

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×