Acum ceva timp chinezii de la OnePlus ne făceau curioși prin intermediul unor teasere cu privire la debutul unui produs inedit. Deși inițial credeam că este vorba despre o consolă de jocuri Android, se pare că în spatele imaginilor publicitare se ascundea defapt o mică glumă din partea chinezilor.
În ciuda acestui aspect, produsul ce constituie farsa de 1 aprilie, și anume mini-drona DR-1, este disponibilă la vânzare în cantități limitate. Modelul de mai sus adoptă o carcasă din plastic cu greutate de 12.5 grame și lungime de 70 mm.
Acest dispozitiv oferă o autonomie de 7-8 minute de zbor, iar încărcarea se va realiza timp de 20 minute. Cât despre preț, ni se dezvăluie că OnePlus DR-1 va fi comercializată pentru suma de 20$. După cum știți, în ultimele zile compania OnePlus a avut parte de multe critici datorită întârzierii lui OxygenOS, iar astăzi frustarea fanilor pare a atinge noi culmi odată cu gluma proastă numită DR-1.