Recent flagship-ul OnePlus 12 a ajuns la nivel global, iar acum pare că producătorul se concentrează pe lansarea unor modele ceva mai accesibile din gama Nord. Primul astfel de telefon accesibil lansat în 2024 ar fi OnePlus Nord N30 SE 5G. E un model ce aduce dotări entry-level, precum un procesor MediaTek Dimensity 6020, 4 GB RAM și 128 GB de stocare. Mai jos avem detalii.
Terminalul se vinde pe nuanțele Cyan Sparkle și Black Satin, iar OnePlus susține că telefonul are parte de un „design premium”. Practic vorbim despre un policarbonat bine finisat, ce oferă o textură plăcută la atingere. Privit din față vom observa o bărbie ceva mai groasă, specifică modelelor low-end, dar și o cameră selfie integrată în decupaj bulină. Avem parte de un display LTPS LCD de 6.72 inch cu rezoluție Full HD+ și refresh rate standard - 60Hz.
Specificații OnePlus Nord N30 SE 5G
- Ecran: LTPS LCD de 6.72 inch, Full HD+, 60Hz
- Procesor: MediaTek Dimensity 6020
- Memorie RAM: 4 GB
- Stocare: 128 GB
- Camera principală: 50 MP cu PDAF
- Camera secundară: Senzor bokeh de 2 MP
- Camera selfie: 2 MP
- Baterie: 5000 mAh, încărcare 33W SuperVOOC
- Difuzoare: Stereo
- Senzor amprente: Amplasat lateral
- Conectivitate: NFC, Wi-Fi dual-band, Bluetooth 5.3
Sub capotă se află un procesor Dimensity 6020 de la MediaTek, 4 GB RAM și 128 GB de stocare. În spate avem o cameră principală cu senzor de 50 MP, cu PDAF, dar fără OIS, dar și un senzor bokeh de 2 MP. Camera selfie din față are 2 MP. În ciuda specificațiilor modeste telefonul are difuzoare stereo, vine cu baterie de 5000 mAh și se încarcă la 33W prin intermediul alimentatorului SuperVOOC din pachet.
Senzorul pentru amprente este amplasat lateral, primim NFC pentru plăți, Wi-Fi dual-band și Bluetooth 5.3. Telefonul e listat deja pe site-ul oficial OnePlus (global), dar se vinde momentan doar în Emiratele Arabe Unite pentru 163 de dolari. Practic va ajunge în Europa la un preț de aproximativ 150 de euro.