OnePlus Nord 4 are designul dezvăluit oficial; Va debuta la Milano pe 16 iulie (are corp metalic)

1.051 ori
<b>OnePlus Nord 4 are designul dezvăluit oficial; Va debuta la Milano pe 16 iulie (are corp metalic)</b>OnePlus Nord 4 şi-a câştigat rapid celebritatea online prin faptul că aduce înapoi trendul telefoanelor cu corp metalic. Aşa ceva era o obişnuinţă acum 12 ani să zicem, în perioada când HTC era un nume mare pe piaţa smartphone

OnePlus Nord 4 şi-a câştigat rapid celebritatea online prin faptul că aduce înapoi trendul telefoanelor cu corp metalic. Aşa ceva era o obişnuinţă acum 12 ani să zicem, în perioada când HTC era un nume mare pe piaţa smartphone. Acum OnePlus îşi încearcă norocul cu această abordare şi îl va prezenta pe Nord 4 pe 16 iulie, iar acum vedem teasere oficiale noi.

OnePlus Nord 4

Debutul are loc la Milano pe 16 iulie, iar telefonul apare în aceste teasere cu spate acoperit cu metal, pe gri sau negru. Are o cameră duală, integrată sub o secţiune din sticlă. Aparent panoul din spate ar fi din oţel inoxidabil şi nu aluminiu, cum am fi crezut. Varianta argintie a telefonului are un model cu dungi oblice, ce creează un efect 3D.

OnePlus Nord 4

Telefonul va mai avea o versiune cu o zonă verde a camerei. OnePlus Nord 4 va include un buton slider Mute, iar ca dotări vom primi un ecran AMOLED de 6.74 inch, cu rezoluţie 1.5K şi refresh rate de 120 Hz. Are şi procesor Snapdragon 7+ Gen 3 şi o baterie mare, de 5500 mAh, cu încărcare la 100W pe fir. Dispune de o cameră principală de 50 de megapixeli, cu stabilizare optică, de una de 8 megapixeli ultrawide şi o cameră selfie de 16 MP.

Va mai aduce şi certificare IP65, cititor de amprente optic în ecran şi difuzoare stereo. 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×