OnePlus Nord 2 5G primește randări detaliate chiar în pragul lansării de pe 22 iulie

1.140 ori
<b>OnePlus Nord 2 5G primește randări detaliate chiar în pragul lansării de pe 22 iulie</b>Așa cum am aflat deja de mai bine de o săptămână, pe data de 22 iulie este programată și lansarea lui OnePlus Nord 2 5G - un smartphone din zona mid-range de preț cu dotări interesante și un design împrumutat

Așa cum am aflat deja de mai bine de o săptămână, pe data de 22 iulie este programată și lansarea lui OnePlus Nord 2 5G - un smartphone din zona mid-range de preț cu dotări interesante și un design împrumutat de la OnePlus 9 Pro. În pragul acestui debut aflat la doar câteva zile distanță descoperim noi randări, de această dată imagini care ne prezintă telefonul din mai toate unghiurile și pe nuanțele Gray Sierra, respectiv Blue Haze.

OnePlus Nord 2 5G

Smartphone-ul cel nou de la OnePlus va opta pentru un ecran Fluid AMOLED de 6.43 inch și cu rezoluție FHD+, respectiv rată de refresh de 90Hz, fix precum avem și pe predecesor. La interior se va afla un procesor MediaTek Dimensity 1200 ceva mai special pe partea de AI și primim configurații cu 8 sau 12 GB RAM și 128 sau 256 GB stocare flash UFS 3.1. Modelul cu 12 GB RAM va avea și o variantă de culoare verde (Green Woods).

OnePlus Nord 2 5G

OnePlus Nord 2 5G va oferi o cameră foto triplă în spate, una tare interesantă de altfel. Se va utiliza aici senzorul IMX766 (același de pe OP 9 Pro) de 50 mpx și cu OIS, o cameră ultra-wide de 8 mpx și o cameră macro de 2 mpx. Filmarea se va face până la 4K@30fps, iar în zona frontală într-un decupaj selfie bulină găsim o cameră selfie de 32 mpx cu suport pentru captură video 1080p@60fps. 

OnePlus Nord 2 5G

Avem și funcții Dual Video, Nightscape Ultra și Group Shot 2.0, iar filmarea slo-mo se va face la 720p@240fps, sau 1080p@120fps. Noul telefon va aduce și suport Dual SIM 5G, scanner de amprente integrat în display și o baterie dual-cell de 4500 mAh cu suport pentru alimentare super rapidă Warp Charge 65 la 65W.

De asemenea, vom mai avea și OyxgenOS 11.3 (bazat pe codul sursă ColorOS) cu promisiunea a 2 ani de upgrade-uri software Android și 3 ani actualizări software de securitate.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×