Începând de astăzi utilizatorii de terminale OnePlus 6 beneficiază de un nou update software, unul ce aduce câteva funcții interesante pe care le descoperiți în rândurile de mai jos. Actualizarea duce telefonul la versiunea OxygenOS 5.1.6 și avem parte ca de fiecare dată și de îmbunătățiri ale sistemului și de rezolvarea bug-urilor semnalate de către utilizatori pentru versiunea anterioară de OS.
Printre cele mai importante noutăți avem modul de captură bokeh selfie folosind camera frontală, o funcție care sună destul de promițătoare pe hârtie, deși trebuie să așteptăm ceva mostre foto pentru a ne convinge de capabilitățile telefonului. Avem pe listă și alte îmbunătățiri pentru cameră precum este modul preview Light Bokeh pentru camera duală din spate.
OxygenOS 5.1.6 permite acum și afișarea indicatorului de baterie în bara de status de sus și printre alte noutăți mai avem și optimizarea clarității audio pentru apeluri, îmbunătățiri la nivel de calitate sunet și volum ringtone, dar și posibilitatea de a programa modul DND.