OnePlus 13R își face apariția în GeekBench 6, cu procesor Snapdragon 8 Gen 3; Lansarea se apropie

2.094 ori
<b>OnePlus 13R își face apariția în GeekBench 6, cu procesor Snapdragon 8 Gen 3; Lansarea se apropie</b>Recent am aflat primele informații cu privire la OnePlus Ace 5. Acest model ar urma să debuteze la nivel global drept OnePlus 13R, însă, fiind un high midrange veritabil cu procesor Snapdragon 8 Gen 3 sub capotă. Acest CPU e confirmat și de o listare

Recent am aflat primele informații cu privire la OnePlus Ace 5. Acest model ar urma să debuteze la nivel global drept OnePlus 13R, însă, fiind un high midrange veritabil cu procesor Snapdragon 8 Gen 3 sub capotă. Acest CPU e confirmat și de o listare proaspătă în aplicația GeekBench 6. Astfel, pare că telefonul va sosi curând. Mai jos avem detalii.

Smartphone-ul e cunoscut după numărul de model „CPH2645”. După cum se vehicula în online, apare un procesor Snapdragon 8 Gen 3, upgrade pentru Snapdragon 8 Gen 2, cipsetul aflat sub capota predecesorului OnePlus 12R. Interesant e că numele de cod al plăcii de bază este „pineapple”, la fel ca în cazul flagship-ului OnePlus 12.

Privind spre scoruri observăm că telefonul obține 2238 de puncte în cazul testului single-core, respectiv 6761 puncte în multi-core. Device-ul testat are 12 GB de memorie RAM și rulează Android 15 alături de interfața OxygenOS 15. 

Pare că acest OnePlus 13R vine ca o alternativă pentru flagship-ul OnePlus 13. Va fi un model ceva mai accesibil care oferă suficientă performanță atât pentru gaming, cât și sarcini intensive. Probabil vor exista mici downgrade-uri la nivel de senzori foto, comparativ cu varianta de top OnePlus 13.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×