Pe 4 decembrie OnePlus va anunța noi produse foarte interesante în China. Ar sosi flagship-ul OnePlus 12, căștile OnePlus Buds 3, posibil să vedem chiar un smartwatch nou cu Wear OS. Totuși, la nivel global terminalele menționate ar ajunge mai târziu. Azi aflăm prin intermediul tipserului Max Jambor (Twitter) că OnePlus 12 sosește în Europa undeva la începutul anului viitor, în luna ianuarie. Mai jos avem detalii.
Cumva e normal ca OnePlus să anunțe la nivel global flagship-ul mai târziu decât în China. S-a întâmplat la fel cu OnePlus 9, 10 și 11 în trecut. Deși știm că lansarea va avea loc undeva în luna ianuarie, nu avem încă dată exactă de debut. Tot în ianuarie ar sosi și flagship-urile din seria Galaxy S24 de la Samsung, iar OnePlus 12 ar trebui să rivalizeze în acest an cu Galaxy S24 Ultra, mai ales că terminalul va primi un senzor telephoto pentru zoom.
Interesant e că tipster-ul Max Jambor se referă la acest debut drept „serie”. Se vehiculează că pe lângă flagship ar sosi și OnePlus 12R, un model high-midrange atractiv. Pe lângă aceste telefoane compania ar putea anunța căștile OnePlus Buds 3, posibil chiar smartwatch-ul OnePlus Watch 2, care va rula Wear OS.
Întâi va trebui să așteptăm lansarea din 4 decembrie, din China, iar ulterior aflăm detalii clare cu privire la debutul global al flagship-ului OnePlus 12.