În urmă cu ceva timp aflam câteva detalii despre așa-zisul OnePlus 10R, succesor pentru modelul OnePlus 9R. Deși predecesorul era dedicat piețelor din India si China, el și-a făcut apariția și pe plan local, iar acest lucru se poate întâmpla și cu OnePlus 10R. Azi apar noi detalii despre acest model și chiar dacă am fi crezut că el va sosi cu cipset Dimensity 9000 la interior, aflăm azi că ar primi un CPU Dimensity 8100. Avem mai multe informații mai jos.
OnePlus 10R ar debuta în trimestrul al doilea în India și China, iar el ar primi o baterie de 5.000 mAh și alimentare la 65W. Va rula Android 12 din fabrică, iar la interior s-ar afla cipsetul Dimensity 8100 de la MediaTek. Ar fi un procesor similar cu Snapdragon 870 ca performanță, fiind octa-core și având în componența sa un nucleu Cortex-X2, trei nuclee Cortex-A710 și patru nuclee Cortex-A510.
Conform zvonurilor, OnePlus 10R este așteptat cu un display AMOLED cu refresh rate de 120Hz și rezoluție Full HD+. Totodată, el ar primi cel puțin 8 GB de memorie RAM și 128 GB de stocare. Se vrea un super high midrange de buget, plasat ca preț între OnePlus Nord 2 și flagship-ul OnePlus 10 (înca neanunțat). Varianta de bază din serie ar trebui să debuteze în următoarele săptămâni, deși OnePlus nu a oferit încă teasere si nici nu am avut parte de prea multe scapări până acum.
Compania chineză are mai multe modele în dezvoltare, în urmă cu ceva timp fiind dezvăluite pe web și informații despre un așa-zis OnePlus 10 Ultra. El ar fi un camera-phone și ar sosi cu CPU Snapdragon 8 Gen1 și NPU MariSilicon X, dezvoltat de către OPPO.
Acum, rămâne de văzut când va anunța OnePlus toate aceste smartphone-uri, compania punând accent în mare parte pe modelele din seria Nord, după lansarea flagship-ului OnePlus 10 Pro.