În trecut tipster-ul Ice Universe ne informa că Samsung va lansa Android 15, alături de interfața One UI 7, undeva la finalul lunii iulie sau cel târziu în august. Totuși, pare că planurile companiei sud-coreene s-au modificat între timp, iar actualizarea va întârzia. Mai jos am detalii.
Mi se pare bizar că Samsung a ales să amâne lansarea One UI 7 după o mulțime de scăpări ajunse pe web. Am văzut screenshot-uri cu interfața, am aflat detalii cu privire la noutățile aduse de către Samsung odată cu acest release. Totuși, aș zice că o parte din „vină” o poartă Google, întrucât recent am aflat că seria Pixel 9 va sosi cu Android 14 preinstalat, ci nu Android 15, așa cum se credea în trecut.
E posibil ca Google să dorească ca Android 15 să vină mai întâi pe telefoane Pixel, iar ulterior și pe alte modele third-party. Desigur, există în continuare posibilitatea ca One UI 7 să manifeste bug-uri serioase, fiind un release software important, cu multe modificări, atât de ordin estetic, cât și de funcționalitate.
Recent a apărut pe web și changelog-ul actualizării, semn că Samsung era pe punctul de a lansa update-ul în variantă Beta.
Iată ce ar aduce nou One UI 7.0:
- noi iconuri pentru aplicaţiile de sistem
- o nouă interfaţă pentru fundaluri
- o nouă zonă de control în partea de jos a lockscreen-ului
- ajustare a mărimii iconurilor shortcut în colturile din stânga şi dreapta ale lockscreen-ului
- o bară shortcut pull down şi notificări care pot fi independente sau fuzionate
- elementele de interfaţă în formă de pilulă din colţul stângă sus al bare de notificări pot afişa mai multe aplicaţii
- animaţii ce pot fi întrerupte şi animaţii de deschidere a aplicaţiilor şi închidere a lor optimizate
- icon nou pentru baterie şi animaţie nouă a barei de încărcare
- o interfaţă nouă a camerei
- suport pentru mesaje 5G SMS
- animatii noi pentru pop up notificări (închis şi deschis)
- animaţii noi pentru deblocare
- animaţii noi pentru atingere buton şi întoarcere în pagina
- noi widgeturi desktop de mărimi variante
- mai multe widgeturi pe lockscreen
- large folders (foldere mari cu grilă 3x3 ce permite acces la 8 aplicaţii cu o singură apăsare)
Chiar dacă nu prea curând, la un moment dat Samsung va da startul programului de testare Beta pentru One UI 7.0. Acesta va fi disponibil în China, Germania, India, Coreea de Sud, Marea Britanie şi SUA.