În cadrul ediției MWC din acest an este așteptat și producătorul chinez Xiaomi, o firmă ce ar putea aduce în Barcelona noutăți interesante și poate chiar flagship-ul Mi 7. Există și zvonuri ce afirmă că debutul acestui terminal va avea loc abia în aprilie totuși, veste pe care o considerăm adevărată într-o măsură sau alta, asta ținând cont de faptul că leak-urile asociate lui Mi 7 au fost extrem de puține.
Au sosit pe ici pe colo câteva informații, dar nimic clar care să indice faptul că într-adevăr telefonul nu mai are mult până la debutul oficial. Chiar azi avem ocazia să vedem o presupusă reprezentare 3D a handset-ului, cu toate că la prima vedere pare că avem de-a face cu o randare fan-made.
Nu există suficiente detalii care să ne convingă cu privire la autenticitatea imaginii și parcă Xiaomi nu ar merge pe un look atât de banal părerea mea. Vedem o micuță cameră duală plasată în stânga sus pe spatele dispozitivului și central un scanner de amprente generos ce pare decupat de pe alt device. Este în continuare un telefon destul de lat, asta ținând cont că se zvonește prezența unui panou 18:9.
Până când apar scăpări ceva mai credibile nu rămâne decât să ne mulțumim cu aceste randări fan-made și cu liste presupuse de specificații.