După ce acum o săptămână un producător de origine chineză ne oferea imagini cu o husă dezvoltată pentru nimeni altul decât HTC One M9, astăzi compania revine cu materiale foto ce prezintă același model de carcasă rugged pentru Samsung Galaxy S6, terminal ce va debuta la MWC 2015.
Din câte se poate vedea, această posibilă carcasă pentru Samsung Galayx S6 ne dezăluie repoziționarea bliț-ului LED și al senzorului cardiac în partea dreaptă, element care la modelul actual se află poziționat chiar sub camera foto de 16 megapixeli.
Descoperim că numele producătorului de huse este Jkase, companie ce oferă în acest moment și o soluție similară pentru Samsung Galaxy S5, accesoriu pe care îl puteți remarca în imaginea de mai sus. Din păcate această imagine sosită astăzi nu ne confirmă dacă telefonul pregătit de Samsung va sosi cu o carcasă din metal.