Pentru ziua de mâine avem programat un nou eveniment de presă marca ZTE, conferință unde se vor lansa smartphone-urile Nubia Z17 și Nubia Z17 Mini. Astăzi descoperim că varianta standard de aici tocmai ce a primit certificarea din partea agenției chineze TENAA și astfel putem afla câteva dintre dotările hardware oferite la pachet, dar și privi asupra unor prime fotografii reale cu dispozitivul pregătit.
Din start ne declarăm dezamăgiți de această schimbare la capitolul design, mai ales ținând cont de faptul că ne-am obișnuit cu modele Nubia arătoase ce impresionau și prin panourile frontale cu margini foarte înguste în jurul ecranului. Acum nu mai este vorba de așa ceva și asta pentru că dintr-un motiv sau altul cei de la Nubia vin cu o altă abordare la capitolul look.
Vedem un smartphone complet metalic, unul ce aduce și o altă schimbare - un buton home senzitiv conturat și celebrul cerc de culoare roșie în mijloc, detaliu ce îl face să arate puțin ciudat. Din punct de vedere hardware vom regăsi un display Full HD de 5.5 inch, un procesor octa-core de 2.0 GHz și 4 GB RAM.
Avem 64 GB de stocare flash, o cameră frontală de 13 megapixeli și pe spate un modul dual cu senzori de 16 megapixeli. La interior s-ar afla o baterie de 3650 mAh și avem Android 6.0 Marshmallow preinstalat.